Poze si impresii din Pelerinajul in Transilvania din 1-2 mai 2010

vineri, 5 august 2011

Poze si impresii din Pelerinajul in Transilvania din 1-2 mai 2010

Dorinta mea mai veche de a ajunge la locul unde au fost înfometati si însetati după dreptate detinutii politici de la Aiud, dar si de a mă închina la mormântul părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop s-a împlinit într-un singur pelerinaj.

Plecăm din Bucuresti în zorii zilei de 1 mai. Suntem un grup de 13 pelerini. Soarele anuntă o zi însorită, iar nădejdea si emotia noastră, un pelerinaj luminos.

Admirând peisajul minunat al zorilor lunii lui Florar, trecem pe la Dealu Negru, prin Pitesti, apoi Valea Oltului ne bucură privirile, prin oglindirea soarelui cu raze joviale, a copacilor si pomilor proaspăt înfloriti si înfrunziti si a văilor mai line sau mai abrupte, dar pline de iarbă de un verde-crud.

Oprim la Mănăstirea Cozia. Prima gură de aer proaspăt duhovnicesc. Aici îsi doarme somnul de veci maica Teofana, „muma lui Mihai Voievod”-Viteazul, împreună cu doi dintre fiii săi: doamna Florica si Nicolae-Vodă si alături de Mircea cel Bătrân.

Plecăm mai departe, prin Sibiu – orasul cu iz medieval – către prima noastră destinatie: Alba Iulia. Ajunsi aici, ne închinăm cu emotie în Catedrala Ortodoxă Reîntregirea Neamului, locas impunător, plin de istorie sfântă românească, care este străjuit la intrarea în curtea catedralei de statuile albe si zvelte ale Reginei Maria si ale Regelui Ferdinand.

Vizităm mai apoi Catedrala Lutherana Sfântul Mihail, unde este înmormântat Iancu de Hunedoara. Următorul obiectiv este Cetatea Alba Iulia, mai precis Traseul celor trei fortificatii, unde suntem întâmpinati de o atmosferă de sărbătoare, cu oameni plini de veselie, îmbrăcati în straie medievale, dar si traditionale românesti. Luăm o mică gustare de 1 mai, apoi plecăm din Alba Iulia către Mănăstirea Râmet.

Odată ajunsi aici, putem observa că mănăstirea este ca o oază de spiritualitate crestin ortodoxă într-un peisaj natural admirabil, care îti încarcă sufletul de nădejde si bucurie. Sfântul locas este situat pe una din crestele muntoase din această zonă, îndemnând la urcus duhovnicesc si înăltare în rugăciune. De aici, de sus, natura este admirată, iar multumirea înăltată. Ne închinăm în biserica mănăstirii la icoana Maicii Domnului Pantanassa (Împărăteasa a toate) Vindecătoarea de cancer si la moastele Sf. Ghelasie de la Râmet, lângă care sunt asezate si cele ale Sf. Neofit si ale Sf. Hariton. Măicutele de aici ne-au primit cu multă dragoste si ospitalitate.

De îndreptăm apoi către următoarea destinatie pe care ne-am propus-o: Aiudul. Ajunsi aici, orasul imi pare sărăcăcios. Nicio pancartă nu ne îndrumă către ceea ce are acest oras mai scump. Doar localnicii ne pot îndruma. Oprim într-un cartier cât se poate de obisnuit, lângă Scoala Generală Axente Sever. Mă îndrept cu emotie în suflet si cu nerăbdare, abia asteptând să vad biserica-monument pe care o stiam doar din poze. Urcăm pe un drum ca de tară, neamenajat, printre garaje si blocuri mici, curate, linistite. Ajungem pe o strădută simplă si la fel de linistită, care desparte cartierul de blocuri de o vale încărcată de tristetea chinuirilor nedrepte, dar si de nădejdea Învierii.

Biserica-monument este mai micută decât îmi imaginam, dar este mult mai impresionantă decât mă asteptam eu; este cam ca o inimă care pulsează demnitate prin arterele trombozate de ne-simtire si ignorantă ale României de astăzi, demnitate izvorâtă din dragostea românilor autentici pentru Hristos si pentru viata crestinească pe care se străduiau să o aibă, pentru care, de altfel, au si fost întemnitati si chinuiti „în moduri inimaginabile pentru o minte sănătoasă”, până la jertfă. Aici, la Aiud, închisoarea a fost transformată în 1947 în centru de exterminare dedicat elitei tării atât duhovnicesti, cât si intelectuale.

Biserica are o arhitectonică originală, unică: un platou îngust pe care se află asezate sapte perechi de cruci, iar acestea, împreună, în comuniune, poartă pe brate o altă cruce mai mare. Întelesul extras din pliantul Schitului Înăltarea Sfintei Cruci – Aiud, este urmatorul: „Cele 7 cruci îngemănate simbolizează unitatea în suferintă pe care au avut-o mucenicii, iar crucea cea mare reprezintă„crucea neamului” pe care ei au dus-o în spate. Bratele crucii mari sunt putin înclinate având fiecare câte o gaură ce reprezintă ochii suferintei neamului românesc, care sunt îndreptati spre cer si imploră mila lui Dumnezeu pentru tara noastră.”

Intrând în curtea bisericii, esti întâmpinat de trei troite, însă privirea si atentia îti sunt repede absorbite de privelistea la care nu te astepti: o vale abruptă, plină cu albe morminte: Râpa Robilor.

Coborâm si noi si intrăm în osuarul aflat sub sfântul altar. De fapt, aici altarul poate fi peste tot „pentru că acest pământ este plin de Sfinte Moaste, mi-e si frică să calc cu picioarele pe acesta”, asa mărturisea părintele Iustin Pârvu, care a supravietuit temnitei Aiudului.

Intrăm în osuar si ne învăluie mireasma sfintelor moaste si Maica Domnului din icoană, care ne primeste cu bratele deschise, precum altădată pe detinutii din închisorile comuniste pentru că o chemau fierbinte în rugăciunile lor. Aici, în osuar, o măicută stă smerită, în linistea rugăciunii lăuntrice si pune cu multă grijă ulei de la cele două candele care ard la icoana Maicii Domnului si a detinutilor politici care au dobîndit Lumina divină, în sticlute mai mici pentru a le da spre folos pelerinilor doritori. La rugămintea noastră, măicuta ne vorbeste despre aceste locuri si despre dovada faptului că osemintele găsite nu sunt simple oase, ci sfinte moaste; semnele vizibile, palpabile si olfactive stau mărturie.

Deasupra intrării în Biserica-Monument este scris motto-ul martirilor de la Aiud si din alte închisori comuniste, deveniti fii ai lui Dumnezeu: „Fericiti cei prigoniti pentru dreptate”...

În biserică singurul drum este scara pe care se coboară spre sfântul altar. Acolo, jos, în fata sfântului altar, un preot rosteste rugăciuni pentru noi si alti câtiva pelerini, care stăm în genunchi adunati ca boabele de grau din coliva. Rugaciunea preotului spusa în biserica ce are peretii tapetati cu plăcute de marmură pe care sunt inscriptionate numele a sute, poate mii de detinuti morti în închisoarea Aiud, ne este cuvânt de bun-venit, slujbă, predică, sfat si cuvânt de bun-rămas. Am găsit cu privirea – citind pe plăcutele de marmură – un episcop, preoti, medici, avocati, contabili, colonei, generali, functionari, tărani, oameni simpli, dar si altii care nu au putut fi identificati.

În fata bisericii, un bătrânel cu părul nins vorbeste la telefon. Îmi rămân în amintire doar cuvintele pline de uimire ale dânsului: „Domnule, aici e o tară întreagă!...”

Ghidul pelerinajului nostru a primit în dar de la un preot de aici o părticică de sfinte moaste (o vertebră) din osuarul de la Aiud. Sfintele moaste s-au arătat frumos mirositoare, iar prin visul avut de o crestină care le-a tinut în camera unde a dormit, am înteles că sfintii încă necanonizati de la Aiud asteaptă evlavia noastră pentru ei si abia asteaptă să ne asculte rugăciunile si să ne răspundă minunat.

Spre seară ne cazăm la pensiunea Helvetica, iar a doua zi dimineata, la ora 6 plecăm cu un avânt proaspăt către o altă destinatie. Prislop. Locul unde oricine a citit sau a aflat despre părintele Arsenie Boca – om, crestin, lucrător până la desăvârsire a darurilor lui Dumnezeu de călugăr, preot, medic si pictor – si s-a atasat de el îsi doreste să ajungă. Locul unde îti doresti să ajungi. Si dacă ai ajuns, îti doresti să rămâi. Iar dacă totusi pleci, îti doresti să revii.

Pacea locului de aici te cuprinde încet-încet. Urcăm spre cimitirul mănăstirii, unde se află si mormântul părintelui Arsenie Boca. Multi oameni urcă si coboară de la părintele Arsenie, unde „e musai să mergi cu flori”. Aici, la mormântul părintelui, credinta si pocăinta oamenilor, împletite cu lacrimi, suspine si rugăciunea izbucnită din dorinta fiecăruia, rodesc minuni. De aici, pelerinii urcă pe cărarea care duce către pestera Sfântului Ioan de la Prislop – locuri grăitoare despre prioritătile care într-aripează viata unui crestin. Participăm la sfânta liturghie în poiana mănăstirii. Unii dintre noi stau pe iarba presărată cu flori mici, delicate, multicolore. Această poiană este o firimitură de Rai sfânt coborâtă pe pământ, în al cărei miez se află biserica de piatră, ce arată ca un micut castel.

După sfânta liturghie din duminica samarinencii, mai rămânem cu răgaz câteva minute, după care plecăm cu sufletele pline de bucurie înapoi, spre Bucuresti.

Pe drumul de întoarcere spre casa, traseul ne răsfată cu privelistile cărora nu rezist sa nu le fac câteva fotografii. Valea Jiului este încântătoare! Facem de altfel si un popas aici pentru a admira mai de aproape Jiul care curge neobosit, neplictisit, bucuros sa ne dea si noua din bucuria si frumusetea lui.

Trecem prin Târgu Jiu si vedem Coloana Infinită a lui Constantin Brâncusi. Într-un asemenea pelerinaj, ne-am întâlnit, într-adevăr cu Infinitul!

În judetul Gorj, poposim câteva minute la Mănăstirea Lainici. Aici, în fata icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Grabnic Ascultătoarea, adusă din Sfântul Munte Athos, si alături de icoana si sfintele moaste ale Sfântului Irodion – staret al Mănăstirii Lainici, duhovnicul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica si sărbătorit la 3 mai –, am sentimentul trăirii experientei din timpul copilăriei si a dulcei vorbiri într-un cadru intim si învăluit de căldura dragostei părintesti, cu Cel ce este Tată, Prieten, Mire, Mântuitor, Domn si Dumnezeu.

Nu trebuie neglijat faptul că, pe parcursul pelerinajului fiecare si-a făcut noi prieteni, ne-am cunoscut între noi, oameni cu aceleasi aspiratii crestine de comuniune cu Dumnezeul nostru, Maica Domnului, Sfintii Îngeri si Sfintii Părinti ai Bisericii, călători în căutarea lui Dumnezeu, pelerini.

Mihaela Vesca
pelerin, studenta la Medicina anul IV

Manastirea Cozia